Nu detaliez cum am ajuns eu sa stau undeva "pe un deal"..spun doar ca stau in Ano Poli ceea ce in greaca ar insemna Orasul de Sus. Oricum zona frumoasa, cu o istorie bogata (cica), lasat cam in paragina sau renovat pe alocuri la voia "arhitectului" (sinonim cu intamplarii). Si in ciuda bogatului bagaj arhitectural :P si istoriei nu pot spune ca ma atrage ceva la zona asta, iar daca nu locuiam in "cea mai veche zona a orasului" si singura nereconstruita dupa un mare incendiu, probabil ca nici nu o vizitam vreodata..
Revesul medaliei in aceasta zona este ca strazile inguste si in panta nu imi dau batai de cap doar cand ajung cu masina si trebuie sa urc in treapta 1..ci si in diminetile tarzii cand trebuie sa urc "au pied"..si cand ma simt pe jumatate paralizat si lipsit de avantul tineretii (multumesc pe aceasta cale fratilor Heineken si prietenului Jack)..
Problema este ca acest delusor, deal, iar dimineata "dita mai dealul" se comporta exact ca un om al ordinii - pe care nu il pot mitui decat daca iau taxiul - si imi masoara exact starea fizica si cantitatea de vapori..
Clar de inteles, ascensiunea incepe de fiecare data cu un "-I can beat this!!" de incurajare, dar foarte nesigur. Finalul povestii este ca intr-un simplu joc pe calculator, dar in care nu pot alege finalul ci el este dat de cat de pespicace am fost pe traseu..si cate sticlute pentru "viata" am descoperit. Deznodamantu vine atunci cand vrei sa dai restart la joc, dar deja ai folosit toate salvarile..asa ca singurele variante ramase sunt:
1. Ajungi cu greu acasa, dar mult mai constient decat la inceperea periplului
2. Ajungi obosit si toate probleme se aduna in stomac (normal de la "sucul gastric" cumulat in urma efortului depus!!)
3. Nu poti sa il urci (asta cred pentru moment ca nu se va intampla vreodata, dar nu imposibil), noroc ca nu imi doresc asa ceva..caci nu? Ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa ti se indeplineasca..
Multa dragoste,
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu